Traduceri şi localizare la un înalt nivel calitativ

Experienţa dobândită de-a lungul anilor ne dă posibilitatea de a lucra cu diferite companii lider la nivel mondial din domeniul software, al telecomunicaţiilor, medical, al consultanţei, cercetării, auto, al ingineriei, bancar, precum şi din alte domenii.

Suntem specializaţi în limbile central şi est-europene. Având o bază geografică solidă şi o prezenţă continuă pe piaţă, vă putem oferi soluţia cea mai eficientă de care aveţi nevoie.

Soluţiile lingvistice pe care le oferim sunt întotdeauna adaptate nevoilor clienţilor. Procedurile noastre de asigurare a calităţii sunt special adaptate pentru diferite domenii şi ramuri industriale. Vă rugăm să contactaţi echipa noastră de management de proiect, care va dezvolta soluţiile ce ne vor permite să lansăm pe piaţa ţintă versiunea localizată a produsului dvs., cu cele mai bune rezultate posibile. 

Utilizând tehnologia de ultimă oră, putem coordona localizarea produsului dvs. în modul cel mai eficient şi economic cu putinţă.

  AD VERBUM:

  • Traduce orice tip de documente – tehnice, cercetări medicale, echipamente medicale, documentaţie de software, instrumente juridice, documente oficiale, anunţuri de publicitate etc.
  • Asigură servicii complete de localizare pentru diferite produse, de la pregătirea proiectului până la punerea pe piaţă.
  • Creează, menţine şi gestionează memoria dvs. de traducere (TM) şi conţinutul terminologic. 
  • Traduce publicaţii ştiinţifice din diverse  domenii, note explicative şi articole care urmează să fie publicate în presa străină.
  • Traduce documente personale – orice tip de certificate, contracte, corespondenţă etc.
  • Asigură managementul proiectelor şi consultanţă privind soluţiile lingvistice pentru compania dvs.

Pentru a primi o ofertă privind proiectul dvs., vă rugăm să să contactaţi echipa noastră de management de proiect. Vă vom oferi soluţia de care aveţi nevoie.

Obiectivul nostru este acela de a stabili o relaţie de lucru stabilă cu toţi clienţii; de aceea, vom gestiona întotdeauna soluţiile lingvistice de care aveţi nevoie într-un mod cât mai profitabil, asigurând în acelaşi timp calitatea dorită.

Desigur, AD VERBUM garantează confidenţialitatea tuturor informaţiilor legate de proiecte şi clienţi.

Stiri

Iunie 2010 – AD VERBUM la Conferinţa Mondială de Localizare din Berlin, Germania, 7-9 iunie.

  La Conferinţa Mondială de Localizare, AD VERBUM va fi reprezentată de Directorul nostru Zelma Diana Vidina şi Managerul de Relaţii cu citiţi mai mult...

Aprilie 2010 – AD VERBUM, la Forumul LISA, SUA, San Francisco Bay Area, 13-16 aprilie.

Compania AD VERBUM va fi reprezentată la Forumul LISA din SUA de Directorul nostru general, Zelma Diana Vidina, şi de Managerul de relații cu citiţi mai mult...

Februarie 2010 – AD VERBUM primește certificatul de conformitate cu cerinţele standardului EN:15038:2006.

Din 2008, AD VERBUM a depus numeroase eforturi pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor și a managementului fluxului de lucru. Noul nostru citiţi mai mult...